[:ro]Partidul ADER critica reorganizarea jandarmeriei! [:]

[:ro] 

Ce nu se spune despre reorganizarea prin „Regionalizare” a Jandarmeriei și mai nou și a Poliției?
Dacă în urmă cu o săptămână ni se prezenta o reorganizare a Jandarmeriei printr-o regionalizare după modelul Poliției de Frontieră, inducându-se ideea că astfel se va realiza o economie la buget, se dovedește o manipulare ordinară sau o posibilă necunoaștere a legislației în vigoare, din cel puțin următoarele considerente:
– eventualele Inspectorate Teritoriale vor asigura prin centralizare, toate serviciile necesare noilor Inspectorate Județene (financiare, resurse umane, juridice, logistice, coordonare, etc.) ceea ce în mod obligatoriu va conduce la migrarea unui număr însemnat de funcții! Inspectoratele județene vor avea doar structuri operative, lucru deja cunoscut;
– pentru încadrarea noilor funcții la Inspectoratul Teritorial, în mod obligatoriu vor fi mutați și oamenii!
Un exemplu concret: Vor fi oameni care vor trebui să se mute obligatoriu, de la Botoșani (Inspectoratul Județean) la Iași (Inspectoratul Teritorial), distanța aproximativă 120 km. Să nu uităm că vorbim de două județe cu graniță comună! Toate cadrele „mutate în interesul serviciului” după reorganizare, conform legislației în vigoare au dreptul la indemnizații de chirie. Dacă se mută cu familia, timp de 6 luni beneficiază de un spor de 50% în plus la salariu. Toate acestea fără a mai lua în considerare problemele sociale care se vor ivi (mutarea copiilor la alte școli, schimbarea/pierderea locului de muncă al soțului/soției, căutarea unui nou domiciliu, lipsa prietenilor ș.a.).
Menționez că cei care vor să facă naveta, li se va plăti, dacă au maxim 70 km de la domiciliu până la locul de muncă, decontul se va face pentru 7,5 litri combustibil la 100 km.
Dacă se va realiza, numărul total al celor obligați să se mute va fi de ordinul miilor (ofițeri și subofițeri) având în atenție inclusiv relocarea Brigăzilor Mobile!
Aceste argumente sunt susținute tocmai de legile în vigoare de care beneficiază azi întregul personal -MAI.
Curios este dacă toate acestea sunt cunoscute, analizate de cei care gândesc această Reorganizare?! =Oricum nu avem de unde să știm pentru că la secțiunea „transparență decizională” conducerea nu postează absolut nimic!
O altă întrebare care se naște este: De ce facem acestă reorganizare dacă nu s-a realizat încă regionalizarea administrativ teritorială a României? Cu alte cuvinte de ce pun căruța înaintea cailor?!
Interesant este că după reorganizarea Poliției de Frontieră costurile au crescut (conform auditului ulterior) iar comparația între această structură cu Jandarmeria sau Poliția, este cel puțin forțată.
Oare vor mai fi oameni care vor prefera să iasă la pensie decât să plece de lângă familie? Va crește deficitul de personal? Bineînțeles.
Nu-i nimic, avem soluția: Angajăm repede „oameni pregătiți”!
Orlando Culea – președinte ADER București si Purtator de cuvant al Partidului
[:]

Lasă un răspuns